Feeds:
Articole
Comentarii

Archive for 7 noiembrie 2009


2

Templul Meiji este situat într-un mare şi vechi parc care se află într-o periferie a oraşului Tokyo. Cu toate acestea, tânăra din imagine purta mască. Am vizitat templul la miezul zilei, după o ploaie caldă de vară, iar aerul curat şi cântecul păsărelelor sporeau farmecul locului.

Vineri seara, am intrat la o brutărie să cumpăr o ciabata. Când vânzătoarea m-a întrebat „Ce doriţi?”, am avut doar vaga impresie că a vorbit ciudat. În momentul în care am intrat în dialog cu ea, cerându-i o pâine mai prăjită, întrebând-o dacă are şi chifle ciabata, mi s-a dus orice urmă de dubiu: era racită. Îi curgeau mucii şi şi-i trăgea cu foc înapoi. Discuţia cu mine i-a forţat laringele şi a început să tuşească violent. A întors capul de la pâinea pe care tocmai o băga în pungă, dar s-a sucit şi a proiectat virusurile pe franzelele aşezate în rafturile din spatele ei. Apoi, şi-a şters lacrimile şi nasul cu mâneca halatului, după care a luat bancnota pusă de mine pe tejghea. „Dacă aveţi gripă porcină”, am întrebat-o în timp ce-mi dădea restul. „E, n-am”, mi-a răspuns ea abia vorbind, dar sigură pe ce spune. „Dar, chiar şi aşa, sunteţi răcită. Ar trebui să staţi acasă!”, am continuat eu, încăpăţânat. „Ehehe! aş vrea eu, dar cine mă lasă”, a replicat ea, sugerând că vina e a patronului arab. „Şi o să veniţi în continuare la serviciu ca să îmbolăviţi tot cartierul?”, am exclamat iritat. „Ce-o fi, o fi! Şi înainte era lumea răcită şi nu se mai făcea atâta caz”, a venit în ajutorul vânzătoarei un client aşezat la coadă în spatele meu.

citeşte mai departe>>>

Read Full Post »


ioan si mircea geoana

Ioan şi Mircea Geoana

Toată lumea ştie sau cel puţin bănuieşte că adresele ofiţerilor Armatei Române sunt considerate secrete militare. De aceea, am rămas uluit când am citit pe blogul de aici cum un căpitan(r) de armată a primit acasă o scrisoare de la Mircea Geoană prin care era invitat să-l voteze pe el, în detrimentul celorlalţi contracandidaţi. Citiţi şi cruciţi-vă! „Prostănacul” vorbeşte de onoare(el care a refuzat 4 ani să părăsească vila statului pe care o ocupa fără drept şi plătind o chirie de nimic), de tatăl său, Ioan Geoană(recent decedat), general, şef al Apărării civile pe vreme lui Ceauşescu, suspectat că era om al Securităţii, care ordona scoaterea cu forţa a muncitorilor, elevilor şi studenţilor la acţiuni de pregătire militară.

citeşte mai departe>>>

Read Full Post »