Premierul demis, Emil Boc, va mai sta în fruntea Guvernului până când viitorul premier desemnat de preşedinte îşi va forma Cabinetul şi îl va supune votului Parlamentului. Odată îndeplinită această procedură, membrii noului Executiv vor depune jurământul la Palatul Cotroceni, vor bea o cupă de şampanie cu preşedintele şi apoi pot trece la treabă, cu puteri depline. Dar până atunci, Emil Boc trebuie să rămână la Palatul Victoria ca să ude florile, să şteargă praful, să semneze poştaşului pentru corespondenţă şi să asigure o funcţionare a ţării, cu luminile de avarie aprinse. Actualul Cabinet nu mai poate emite ordonanţe de urgenţă şi ordonanţe simple, ci doar hotărâri de guvern şi proiecte de lege, şi nu mai poate demara proiecte de interes naţional.
Emil Boc a convocat, azi, o şedinţă de guvern şi va face tot ce poate să arate românilor care încă mai cred în el că lucrează, că e interesat de problemele stringente ale ţării şi nu de lupta politică. Să nu uităm că până pe 15 octombrie trebuie să fie trimis către Parlament proiectul Legii bugetului pe 2009 iar în câteva zile o comisie a FMI, BM şi CE va veni la Bucureşti să negocieze eliberarea celei de-a treia tranşe din împrumut care trebuie să intre în buzunarele României în decembrie. Din nefericire, aceste Guvern nu mai are abilitarea să se ocupe de aceste probleme.
Eu zic sa ramana acolo si sa ude florile pana la alegeri. E cel mai simplu.
turn
nu se risca Basescu!
Imi pare rau, dar este prea multa ureche in comentariul tau. Dupa cite am auzit nu prea intra intr-o analiza serioasa. Mai ales ca, iata, un exemplu concret, ai auzit prost. Premierea de la MTS, care pentru alte persoane decit sportivii s-au ridicat la exact 19.000 lei, adica 4.418 euro, nu la zeci de mii de euro, cum ai auzit, gresit, este perfect legala, intrucit, prin lege, sportivii sunt premiati, in cuantumuri riguros stabilite. Din aceste premieri, cu 10 la suta sunt recompensati si cei care au contribuit la obtinerea performantei. Asta pentru ca oriunde pe pamintul asta se admite ca sportivul reprezinta ultima treapta a rachetei. Nu facem deloc bine daca preluam pe nemestecate fel de fel de informatii tendentioase. Tot asa, despre Placinta am auzit ca a fost scutita, la firma ei, de datorii, ori cuvintul este compensare. Acesta este doar un exemplu de superficialitate, inca o data imi pare rau…
Liviu
nu e vorba de premierea sportivilor. Aia este asa cum spui tu, e vorba de directorii si consilierii din minister, unii primind prime de 5.000 RON(50.000.000 lei vechi).
Iata declaratia ministrului Placinta:
<<Sorina Plăcintă consideră că premierile angajaţilor din cadrul MTS nu mai au nevoie de justificări , atâta timp cât acestea au fost făcute conform legii. „Consider că atâta timp cât totul s-a făcut legal nu trebuie să dau explicaţii. Premierile s-au făcut în funcţie de munca prestată de angajaţi. Dacă oamenii muncesc acolo unde sunt salariaţi şi îşi fac treaba foarte bine, e normal ca ei să fie premiaţi, cu atât mai mult că suma oferită reprezintă doar o treime din fondurile pentru premieri. Dacă profesorii sau mai ştiu eu cine au probleme în această perioadă, MTS nu poate face nimic în acest sens. Nu pot lua bani din fondurile de premieri şi să le dau în altă parte”, a adăugat Ministrul Tineretului şi Sportului.>>
puteti citi aici tot
PS: Liviu, si inca ceva. Mi se intampla sa gresesc, dar nu des si nu in chestii esentiale. Mie imi pare rau ca nu imi ceri dovezi inainte sa spui ca scriu dupa ureche.
Pe cit pariem ca se va merge pe ideea de a-l face sa renunte pe Johannis la gindul de prea-marire? Eu ma gindeam la ceva file din mapa profesionala dar vad ca s-a ales o cale mai directa: un flash-mob in Sibiu astazi… Sa vedem, isi risca Johannis imaginea de dragul pesedeilor si peneleilor?
alk
Base il va propune Parlamentului pe Lucian Croitoriu, consilier(şi se pare că şi ginere al lui Mugur Isarescu, fiind căsătorit cu fiica acestuia, Lăcrămioara), el fiind ce-a de a doua opţiune a PDL, după Emil Boc. Aşa cum scriam şi în articol, numele lui Boc a fost aruncat doar de ochii lumii ca să se arate că partidul este strâns unit în jurul lui. Propunerea adevărată era Lucian Croitoru.
Lucian Croitoru imi pare ok. Auzisem de el, dar nu-l vazusem la fatza.
O fatza placuta. 🙂
robin
e un baiat destept dar vorbeste prea tehnicist si alambicat.