Feeds:
Articole
Comentarii

Archive for septembrie 2009


papa

Prin tradiţia familială şi botez, sunt ortodox. Cu toate acestea, mereu am fost atras de ritualul catolic. Modestia veşmintelor preoţeşti, civilizaţia şi bunul simţ al credincioşilor, băncuţele în care lumea stă ordonat în catedrale, sobrietatea, serviciul religios făcut fără atâtea briz-brizuri şi ehibiţionism, muzica de orgă, deci toate acestea îmi crează impresia că intru în contact cu Divinitatea.

În comparaţie, bisericile ortodoxe sunt înţesate de credincioşi care viermuiesc de colo-colo frecându-se de tine şi umplându-ţi hainele de ceară, de babe care bârfesc pe unul şi pe altul în timpul slujbei, de un aer irespirabil viciat de fumul lumânărilor şi duhoarea subţiorilor, de popi cu odăjdii care mai de care mai sclipicioase, care se uită cu ochi şireţi la câţi bani ai pus în pomelnic.

handi

citeşte şi vezi mai departe>>>

Read Full Post »


am_acc1

Acestea sunt amendamentele acceptate de Emil Boc la Legea salarizării unitare, în şedinţa de duminică a Guvernului. Ca să mai dau din casă, pot spune că au fost discuţii contradictorii pe tonuri ridicate între miniştrii PSD şi cei ai PDL. Cearta cea mai aprinsă a fost între Gheorghe Pogea şi Ecaterina Andronescu atunci când s-au discutat amendamentele pentru profesori. Aici, aş vrea să subliniez că mulţi parlamentari sunt şi profesori universitari care cică predau pe la universităţi presărate de-a lungul şi de-a latul ţării. În fapt, aleşii doar iau o poală de bani pe nici ei nu ştiu ce, deci este normal să propună amendamente care vizează mărirea propriilor salarii. Abramburica, şi ea profesor universitar, cu mulţi prieteni şi susţinători în domeniu(nu mă refer la Vanghelie, el încă nu a ajuns profesor universitar dar nu m-ar mira dacă ajunge!) le-a ţinut partea ceea ce l-a înfuriat pe Pogea, un personaj iute la mânie.

Pe pagina următoare continuă prezentarea amendamentelor, în număr de 39 sau 38?! O să vă explic sub tabelul respectiv „ciudăţenia” şi scandalul creat!

vezi mai departe>>>

Read Full Post »


amendamente 1

Amendamente depuse de parlamentarii PSD, PNL, UDMR -pag. 1

Aşa cum spuneam şi în postările anterioare, parlamentarii şi liderii sindicali nu sunt interesaţi de grija celor mulţi, ci de propriile interese. Legea salarizării  unitare nu este perfectă, dar ea face ordine într-un sistem, cel bugetar, devălmăşit, care în prezent este reglementat de aproximativ 30 de legi. Că legea nu este perfectă şi în timp se mai pot face ajustări, este normal, dar să respingi un act normativ impus de situaţia economică actuală, de normalitate, precum şi de organismele internaţionale pentru că aşa îţi cer propriile interese şi urmărind scopuri politice(gen „uă Băsescu! şi PDL”) este o sfidare la adresa plătitorilor de impozite şi taxe.

Un derapaj, o creştere nejustificată de salarii, o blocare a societăţii incitând lumea să intre în grevă, pot produce efecte dezastroase(greva magistraţilor deja a blocat societatea şi ar trebui să răspundă penal).

Prezint mai departe câteva amendamente cerute de parlamentari, de magistraţi, de profesori, ca să vă faceţi o idee de ce şi cine vrea sporuri, creşteri salariale etc., în detrimentul celor mulţi şi năpăstuiţi din această ţară, care lucrează pe te miri ce, atât la stat, cât şi la privat.

vezi mai departe>>>

Read Full Post »


Cred că din înşiruire lipseşte cineva. Dinu Patriciu. Mi-a venit în minte citind mesajul final.

PS: Pe pagina următoare postez şi videoclipul oficial al candidatului(acesta cică e făcut de „tineri cu iniţiativă”) dar pe care eu nu am putut să-l vizionez până la capăt. Mă ia somnul pe la secunda 10.

vedeţi mai departe>>>>

Read Full Post »


mona-pivniceru

Mona Pivniceru, vârful de lance al magistraţilor grevişti şi un vechi critic al lui Traian Băsescu

AS: câteva informaţii interesante despre doamna de mai sus, inclusiv cât a câştigat anul trecut, puteţi citi aici

Am să postez mai jos o ştire nepublicată în presa centrală şi dacă o consideraţi interesantă, daţi-o voi mai departe. Ea conţine informaţii care dovedesc că o grevă în justiţie este ilegală. De aceea, magistraţii se feresc să folosească termenul „GREVĂ„, ci pe acela de „PROTEST„. Motivul ţine de chichiţele juridice şi prin acest tertip ei încearcă să se protejeze în cazul unei eventuale acţionări în instanţă. Care instanţă? Citiţi în ştire ce prevede Constituţia României să se facă într-o asemenea situaţie.

Dar de ce ministrul Justiţiei, Cătălin Predoiu, procurorul general al României, Codruţa Kovesi, preşedintele Traian Băsescu, profesorul de drept constituţional, Emil Boc,  nu spun şi nu acţionează conform prevederilor Constituţiei? Cine nu vrea şi de ce să nu supere magistraţii? Cum putem să eliminăm această dictatură a (nenumărate incapabile şi corupte)robe negre?

citeşte mai departe>>>>

Read Full Post »


scris PDL

Lătrăii patronilor care deţin televiziuni de ştiri, posturi de radiou şi ziare au făcut, ieri, spume la gură prezentând nişte scrisori pe care PDL-iştii Sorina Luminiţa Plăcintă şi Mircea Toader, parlamentari de Vrancea, respectiv Galaţi, informează pe cetăţenii cu venituri reduse că pot ridica de la primării anumite ajutoare în alimente, astfel ei făcându-şi campanie electorală. Un asemenea document am primit şi eu din partea unor PSD-işti „de bine”(ştiu primăria de unde a venit informaţia şi numele cetăţeanului), motiv pentru care am vrut să văd despre ce este vorba. Iată ce am aflat!

citeşte mai departe>>>>

Read Full Post »


curte cont

În urmă cu vreo două luni, Curtea de Conturi a solicitat Guvernului să îi repartizeze ca sediu social Hotelul Triumf. Această instituţie care ar trebui să controleze modul în care este risipit banul public, îndeamnă chiar ea la cheltuirea acestuia într-un mod deşănţat(nu vorbesc aici de salariile exorbitante ale preşedintelui, directorilor, inspectorilor, de numărul secretarelor şi al şoferilor, de parcul auto etc.,  pentru că nu ştie nimeni aceste date, deşi teoretic CC este verificată de Parlament). Drept dovadă, aflaţi că preşedintele Curţii de Conturi pentru 9 ani este Nicolae Văcăroiu (preşedintele Băsescu s-a opus în 2008 acestei numiri susţinute de Ion Iliescu, dar cârdăşia PSD-PNL  a făcut ca decizia să treacă fluierând prin Parlament-citeşte aici) nu numai că a cerut preluarea unui hotel profitabil ca să-l facă sediu(deşi are sediu), dar a avut pretenţia ca Guvernul să modifice şi modernizeze clădirea potrivit noii destinaţii, pe banii contribuabililor.

vacaroiu-iliescu

Nesimţirea unora nu are margini în această ţară. Noroc că Boc le-a dat flit şi i-a spus lui Văcăroiu(instituţional) să îşi pună pofta-n cui. Conducerea Curţii de Conturi a înghiţit greu găluşca şi s-a pus cu controalele pe RA-APPS, filiala Triumf. Ca să susţin afirmaţiile, prezint în facsimil o delegaţie de control emisă la data de 27.07.2009.

citeşte mai departe>>>

Read Full Post »


gras PSD are în componenţă elemente valoroase dar şi multe hahalere. Am mai spus-o pe acest blog, orice democraţie trebuie să aibă pe scena politică partide de toate doctrinele, de la stânga la dreapta eşicherului. Social-democraţia, liberalismul, naţionalismul, popular-creştinismul trebuie să fie prezente în actul de putere, împreună, singular sau alternant. Deci, România are nevoie de PSD, dar de un PSD reformat, curăţat de elementele trecutului, gen Ion Iliescu, de profitori, gen Radu Mazăre, de combinatori malefici, gen Hrebenciuc, de impostori, gen Adrian Năstase. Până când forţele benefice ale acestui partid nu se vor scutura de pojghiţa care le sufocă, PSD va continua să fie un partid otrăvit, un partid toxic care va contamina tot ce atinge.

agramat

Dar nu despre asta vreau să vorbesc, ci de tragedia noastră, a cetăţenilor, care trebuie să suportăm cu „ajutorul” mass media apariţii şi discursuri ale indivizilor de teapa celor enumeraţi mai sus, dar mai ales a lui Marean Vanghelie.

vanghelie

citeşte textul…„care este”…mai departe>>>

Read Full Post »

® Ecce lex


Sky is the limit

Gândind că poate sunteţi curioşi să studiaţi cele trei legi pe care Guvernul îşi asumă răspunderea în faţa Parlamentului(se pare că pe 15 septembrie), le-am postat pe pagina următoare. Să le descărcaţi bineeeee!

De asemenea, explic în mare viteză şi procedura ce urmează a fi parcursă din momentul depunerii acestor legi la Parlament şi votarea unei eventuale moţiuni de cenzură, din trei posibil a fi depuse.

vezi mai departe>>>>

Read Full Post »


abramburica

Emil Boc, deşi pare un pudel inofensiv, atunci când Traian Băsescu îl asmute pe duşmani el devine o fiară sângeroasă. Aşa s-a întâmplat şi miercuri după-amiază+seara+noaptea, la mega-şedinţa Guvernului care a ţinut 10 ore(de la 2 septembrie 2009, ora 15:00, până la 3 septembrie 2009, ora 01:00).

Ultima bătălie dată de premier a fost cea cu ministrul PSD al Educaţiei, Ecaterina Andronescu, poreclită cu gingăşie de presă Abramburica. Caty este un vechi cadru universitar pentru care, în campania electorală, a garantat unul dintre filozoofilii PSD, Marean Vanghelie-Goagăl-Gugle.

Decât să spună alţii, spun eu încă de la început că în această confruntare sunt de partea premierului, explicând în linii mari şi de ce.

Strategia pentru educaţie(denumită şi pact sau Codul Miclea) elaborată la Cotroceni sub patronajul preşedintelui, a fost asumată şi semnată de toate partidele politice, precum şi de sindicate. Ea pune în centrul sistemului educaţional elevul şi studentul iar când a fost adoptată formal nimeni nu s-a opus.

În schimb, codul a fost elaborat de Ecaterina Andronescu „ajutată” de sindicaliştii bătrâni şi semiagramaţi din sistem(vezi Răzvan Bobulescu sau Gheorghe Izvoranu), pe care aceasta îi apără şi coordonează. În opinia mea, Codul pune în mod greşit şi anacronic, în centrul sistemului educaţional, profesorul, mai ales profesorul din mediul universitar.

citeşte şi vezi mai departe>>>>

Read Full Post »

« Newer Posts