Feeds:
Articole
Comentarii

Archive for 4 iulie 2009


boc coasa

Premierul a vizitat, vineri, o asociaţie agricolă familială din apropierea Feteştiului, prilej cu care a arătat din nou presei că ştie să cosească cu talent. Chiar în acele momente veneau unele informaţii dinspre Bucureşti, potrivit cărora Monica Iacob-Pidzi şi-ar fi dat demisia din Guvern la presiunea unor „grei” din PDL.

„Habar n-am!”, a spus premierul referitor la această problemă. Ulterior, Ridzi a dezminţit zvonul. PDL va lua o decizie politică în acest caz abia în şedinţa Biroului Permanent care va avea loc luni. Până când vom afla dacă ea va fi cosită de premier de pe lista miniştrilor am văzut că Emil Boc ştie să cosească, la propriu. Un angajat al fermei tocmai cosea „întâmplător” în zona vizitată, deşi era ora 13;30 şi o temperatură de 40 de grade Celsius. Cunoscătorii ştiu că această muncă agricolă se efectuează dimineaţa sau seara, când iarba este umedă.

boc cosind

„Tata m-a învăţat”, a spus mândru primul-ministru, timp în care ascuţea coasa. Apoi, Boc a trecut la treabă sub ochii curioşi ai presei, dar şi sub cei îngrijoraţi ai SPP-iştilor care au în pază integritatea sa. Dacă în guvernarea trecută SPP-ul avea o grijă permanentă pentru ca Tăriceanu să nu îşi frângă gâtul(şi aproape că i-a ieşit) având în vedere pasiunea lui pentru mersul cu motocicleta, probabil că în prezent ofiţerilor de protecţie le ţâţâie fundul ca Emil Boc să nu-şi taie ceva cu coasa având în vedere că în toate vizitele pe care el le efectuează pe la ferme întreabă gazdele dacă au o coasă prin preajmă.

Emil Boc a provoacat jurnaliştii la întrecere, premiul pus în joc de el fiind acordarea permisiunii „curajosului” din presă de a asista pe toată durata unei şedinţe de Guvern

citeşte şi vezi mai departe>>>>

Read Full Post »