Preşedintele Consiliului Judeţean Suceava, Gheorghe Flutur, este şi vicepreşedinte al PDL. Astfel, cel puţin o dată pe săptămână el trebuie să îşi ia zborul de la Suceava la Bucureşti(de obicei, luni) pentru a participa la şedinţele Biroului Politic Naţional al democrat-liberalilor. Dacă punem la socoteală şi zilele libere legale, sâmbătă şi duminică, mă întreb dacă 4 zile pe săptămână îi sunt suficiente lui Flutur pentru a se ocupa de problemele judeţului. Şi ca el mai sunt câţiva navetişti prin partide, persoane care deţin şi funcţii politice, şi administrative. Este adevărat, unii sunt primari sau preşedinţi de CJ în localităţi situate mai aproape de Bucureşti. Din nefericire pentru el, Gheorghe Flutur este preşedinte al unui judeţ, Suceava, aflat tocmai în nordul ţării. În plus, este unul dintre navetiştii vizibili pentru că ţine conferinţele de presă de după şedinţele partidului.
® Zborul lui Flutur la poarta nouă
06/04/2009 de rahoveanu
Paginile mele
- ♦ Corespondenţă inedită între Mihai Eminescu şi Veronica Micle
- ♦ Eminescu interzis-Gândirea politică
- ® Cătălina Luceafărului, Veronica Micle
- ♦ Gîlceava înţeleptului cu Academia Română pentru „â” din „a” şi Argumente împotriva Hotărîrii ei din 17 feb 1993
- ♥ Fărâma de lumină
- ♥ Prin bibliotecă
- ♥ Despre mine
- ® Cum se mai fotografiază turiştii
- ♥ Umor
-
Articole recente
- Cronica unei zile la palat
- ® Crin, între a fi şi a nu fi
- ®Telespectatoru…Seducătoru
- ® Prostuţul meu animal
- ® La mulţi ani!
- ® Un dar cinic
- ® O organizare de neuitat
- ® Cei dragi
- ® Linii şi marţuri
- ® Monstrul care ne face bine
- ® Speriaţi de bombe
- ® Pomădaţii pustii
- ® Salarii „nesimţite” într-o ţarã de crizã
- ® Victor Ponta dă o mare lovitură de imagine
- ® Nişte clienţi BCR nemulţumiţi
Comentarii
Bloguri interzise imbecililor
- AnTanTe
- antioligarhi
- Baricada, locul unde se luptă cu idioţii
- Camelia Tabacu
- Caterincă şi gargară
- chinezu (un haios)
- claude02
- codexpolitic/Mihnea
- comanescu
- coolsimex
- corina, o buna si veche prietena
- cu mainile curate
- dan andronic
- dan badea-adevaruri necesare
- de la capat
- fuck you tovarasi
- gabhry-el
- gãbyytza, suflet de copilã
- gerula anonimul
- hultanul
- ioan t morar
- Ironic Blonde
- jurnalism online
- Lya Dylya
- nora damian
- o fată deosebită
- o moldoveancă de excepţie
- romanian big spender
- romanian hot blogs
- simona tache cataveanca
- simonique
- tio
- tion.ro
- tolontan
- turn off the glory
- vaca foarte verde
- zoso
Divertisment
Lumina credinţei
Media
Parteneri
Pentru minte si suflet
politicieni
Tonomat-blog
Utile
hotnews
- „Slovacia este următoarea” dacă Rusia învinge Ucraina, avertizează premierul slovac
- Din arest în Bulgaria, Elena Udrea îi „amintește” lui Cătălin Predoiu cum i-a pus „câteva cărămizi importante la temelia cariere”
- Un parașutist militar a murit în timpul unui exercițiu pe Aerodromul din Boboc
- Elon Musk a ieșit din clubul select în care era singurul membru, după ce a pierdut o suma uriașă anul acesta
- Zaharova: Planul italian de pace este o fantezie. Nu au înțeles mare lucru
newsin
- A apărut o eroare; probabil fluxul nu funcționează. Încearcă din nou mai târziu.
realitatea
- A apărut o eroare; probabil fluxul nu funcționează. Încearcă din nou mai târziu.
antena 3
- Gabriela Firea: ”Încep taberele pentru copiii români din afara țării!”
- Mișcare de ultim moment a rușilor, la Mariupol. "Este lung de 185 de kilometri și lat de 3 kilometri!"
- Tronsonul Bacău-Paşcani de pe autostrada A7 va avea 77 de kilometri
- Vor îngheţa pensiile şi salariile? Adrian Câciu: "Trăim cea mai complicată situație din ultimii 70 de ani"
- Traian Băsescu a primit ultimatum pentru eliberarea vilei de protocol. Câte zile are la dispoziție
mediafax
- Câştigătorii Eurovision scot trofeul la licitaţie pentru a strânge bani pentru armata ucraineană
- Războiul din Ucraina, ziua 91. Zelenski vrea discuţii cu Putin. Şeful administraţiei militare regionale din Doneţk: Armata rusă a intrat în Svitlodarsk. Steagurile ruseşti au fost deja arborate acolo. Atacuri cu rachete ruseşti asupra regiunii Dnipropetrovsk şi asupra regiunii Zaporizhzhia: numărul răniţilor a crescut la patru
- Zelenski admite că situaţia în Donbas este "dificilă" şi vrea discuţii cu Putin. Preşedintele Ucrainei denunţă şi lipsa de unitate a ţărilor occidentale
- Accident la un exerciţiu de paraşutare din Buzău. Un paraşutist militar a murit
- Tragedia din Texas: Papa cere control strict asupra armelor de foc
- Ministrul Finanţelor încearcă să liniştească populaţia: este exclusă îngheţarea pensiilor sau salariilor
Citeşte că merită
Arhive
- iunie 2015
- martie 2014
- februarie 2014
- ianuarie 2014
- decembrie 2013
- noiembrie 2013
- aprilie 2013
- martie 2013
- februarie 2013
- ianuarie 2013
- decembrie 2012
- noiembrie 2012
- octombrie 2012
- iulie 2012
- iunie 2012
- mai 2012
- aprilie 2012
- martie 2012
- februarie 2012
- ianuarie 2012
- decembrie 2011
- noiembrie 2011
- octombrie 2011
- septembrie 2011
- august 2011
- iulie 2011
- iunie 2011
- martie 2011
- februarie 2011
- ianuarie 2011
- decembrie 2010
- noiembrie 2010
- octombrie 2010
- septembrie 2010
- august 2010
- iulie 2010
- iunie 2010
- mai 2010
- aprilie 2010
- martie 2010
- februarie 2010
- ianuarie 2010
- noiembrie 2009
- octombrie 2009
- septembrie 2009
- august 2009
- iulie 2009
- iunie 2009
- mai 2009
- aprilie 2009
- martie 2009
- februarie 2009
- ianuarie 2009
- decembrie 2008
- noiembrie 2008
- octombrie 2008
Locul de unde priveşti
Vizitatori/ţară
Locatii vizitatori
-
- 576.869
Clipa
Meta
Top articole
Experienta de viata
Eroare: Te rog asigură-te că contul Twitter este public.
-
No acum imi scapa rautacismul.
turn…
hai, mey, că nu e! mă întrebam? sincer, e greu şi ptr el să facă naveta! Dar aia cu poarta-n casă cum e? E ca la table!
PS: şi chiar am şi eu dreptul la o opinie. Nu pot lăuda pe nimeni dacă nu pot simţi că merită. Oricine ar fi persoana. E valabil şi pentru mine!
OK.Imi scapa gluma.Un pic incalcit.Adica Flutur isi aduce bucovinismul in birou ca fotografia iubitei?
Cred ca te va interesa:
http://lamosor.blogspot.com/2009/04/free-gigi.html
turn off…
si poate nu ar fi cel mai rau fapt, dar poarta, casa si prispa bucovinene se potrivesc ca un elefant in magazinul de portelanuri cu termopanele, neoanele, persanele, calculatoarele si ce se mai gaseste prin biroul omului. Un kitch dus la perfectiune! Putea alege variante stilizate, elemente moderne care sa sugereze poarta bucovinana, nu sa faca una pur si simplu, in sediul CJ.
De acord Rahovene, merge tavanul fals cu sindrila de numa-numa.Dar nu e chiar total catastrofal, nu am vazut pestele de sticla si mileul.
turn off..
dar eu nu am zis niciodată că nu se poate şi mai rău. Mai este loc!