Mi-am propus să nu vă mai chinuiesc cu visele mele ciudate, dar cer domniilor voastre îngăduinţa să nu o fac. Mai ales că în cel mai recent dintre ele apar două personaje care ajung sus doar în vis. Dar să las vorbăria şi să vă povestesc.
♣♣♣
Vffffffuuuu! Se făcea că un vuiet continuu străbătea baierele cerului. Idealişti, neîngrijiţi, ştirbi, mai ales bătrîni, unii cu feţe de lunatici, alţii cu privir sălbatice, nişte oameni, într-un cuvînt, stăteau înconvoiaţi sub suflul unui viscol necruţător. Mulţimea biciuită de sulurile de zăpadă se agita gălăgios fluturînd desupra capetelor nişte cartoane pe care erau scrise mesaje indescifrabile. Aduşi de o rafală de vînt ca de niciunde, un mititel cu ochelari şi un ins buhăit, cu căutătură piezişã, erau viscoliţi de colo-colo, deasupra capetelor mulţimii. La vederea celor doi, gloata a devenit furioasă şi a început să zbiere turbată: „Jos! Jos! Jos!” Mititelul ochelarist şi buhăitul parcă nici nu-i băgau în seamă şi se lăsau duşi de viscol cu o plăcere nedisimulată, savurînd gerul şi şfichiuiala zăpezii. Pe nesimţite, un lungan cu aspect mongoloid, negricios, şi el cu ochelari, a apărut printre indivizii care strigau necontenit: Jos! Jos! Jos! Alături de el a apărut un alt individ, acesta avînd un chip şters, freză a la Hitler şi ochi de un albastru spălăcit asemănători cu cei ai stavridului congelat. Păluga mongoloidă şi stavridul şi-au îndreptat mîinile în sus spre pitic şi buhăit. Membrele lor s-au lungit de parcă ar fi fost din gumilastic şi i-au înlănţuit pe şturlubatici. Precum limba unui camelon revine în gură acestuia după ce a prins o insectă, aşa şi mîinile lunganului şi stavridului s-au retras în mijlocul mulţimii avînd ca pradă piticul şi buhăitul. Apoi, captura a fost aruncată gloatei dezlănţuite şi cu ochii injectaţi de ură(bine! şi de alcool)care i-a sfîrtecat în mii de bucăţi. Piticul şi cel cu privirea piezişă au dispărut ca şi cum n-ar fi fost.
(Cînd am ajuns cu visul aici, pînă şi eu m-am întors pe partea cealaltă, de pe burtă, pe spate.)
Nici nu au dispărut bine cei doi că viscolul s-a oprit ca prin farmec. Un soare strălucitor a răsărit ca din pămînt şi lumina de-ţi lua ochii. Văzduhul răsuna de ciripit de păsărele, aerul era înmiresmat şi în locul zăpezii topite ca de-o vrajă, au apărut colţii ierbii(canabis). Ca pocnind din degete, nebărbieriţii au devenit bărbieriţi, proştii au devenit deştepţi, bicicliştii aveau piste, Roşia Montană era la locul ei, Mitică Dragomir era la puşcărie, iar ştirbilor le-au apărut dinţi de porţelan(implanturi). Bătrînii au devenit tineri, iar tinerii n-au devenit nimic pentru că nu voiau. Celor care pînă atunci aveau în mînă cîte un covrig(cu susan sau cu mac) le-a apărut deodată o shaorma cu castraveţi acri, maioneză şi ketchup(dulce sau picant, după preferinţă). În jur se auzeau doar rîsete, cîntece, voie bună şi clinchet de pahare. Mai într-o parte, regele Mihai se jucau în nisip şi făcea castele cu o lopăţică supravegheat de un grup de monarhişti fericiţi. În tot acest peisaj mirific, o pală de vînt s-a iscat din senin şi i-a săltat pe negriciosul mongoloid şi pe palidul cu ochii de stavrid în văzduh. Chicotelile şi şuşotelile lor se auzeau de departe şi cădeau însoţite de bancnote de 50, 100 şi 200 de RON peste capetele mulţimii fericite. Oamenii adunau banii fără să se îngrămădească, invitîndu-se unul pe altul. „Te rog, ia-o! E a dumitale!” „Aaaa, nu concep! E a ta. Ia-o!”, îşi spuneau ei arătînd către vreo bancnotă cazută pe jos. Ce armonie minunată, mi-am zis, uitîndu-mă în jur. Ce viscol ucigător era pe vremea buhăitului şi piticului, cînd erau ei sus, şi ce liniştit ninge acum, doar cu bani, cînd mongoloidul şi ochi de stavrid le-au luat locul! Cred că Raiul coborîse pe pămînt.
ωωω
Deodată m-am trezit. Prin horn auzeam zbuciumul viscolului. Înfiorat la gîndul colţilor lui, mi-am amintit că autorităţile anunţaseră cod portocaliu. Vaaaaaaaaaaiiiii! Pînă şi dezastrul meteo este tot portocaliu!!! Ufff! Doamne, de ce m-am trezit? Aş fi vrut să rămîn toată viaţa în visul meu…














Never, ever, ironia ta minunată nu va ajunge la mongoloid și nici la ochi de pește mort. Din fericire a ajuns la mine.
filadel
cel puţin încercăm!
Nici nu am început bine să citesc şi imaginaţia mea a luat-o razna punând cap la cap imaginile ce au început să alcătuiască un scurtmetraj tragicomic…
Cât despre prima poză cu domnul înzestrat cu bostan si “funduleţ”, se observă o copilă căreia îi lipseşte antebraţul, poate nu văd eu bine…
Andreea
fetita e intreaga. Se sprijina in palma acelui brat. Din nefericire e are alta problema. Prostata!
“Constantin Tănase: Pleac-ai noştri, vin ai noştri, noi rămânem tot ca proştii
Ne-am trezit din hibernare
Si-am strigat cât am putut:
Sus Cutare! Jos Cutare!
Si cu asta ce-am făcut?
Am dorit, cu mic, cu mare,
Si-am luptat, cum am stiut,
S-avem nouă guvernare,
Si cu asta ce-am făcut?
Ca mai bine să ne fie,
Ne-a crescut salariul brut,
Dar trăim în săracie,
Si cu asta ce-am făcut?
Ia coruptia amploare,
Cum nicicând nu s-a văzut,
Scoatem totul la vânzare,
Si cu asta ce-am făcut?
Pentru-a câstiga o pâine,
Multi o iau de la-nceput,
Rătăcesc prin tări străine,
Si cu asta ce-am făcut?
Traversăm ani grei cu crize,
Leul iar a decăzut,
Cresc întruna taxe-accize,
Si cu asta ce-am făcut?
Totul este ca-nainte,
De belele n-am trecut,
Se trag sforile, se minte,
Si cu asta ce-am făcut?
Se urzesc pe-ascuns vendete,
Cum nicicând nu s-a văzut,
Tara-i plină de vedete,
Si cu asta ce-am făcut?
Pleacă-ai nostri, vin ai nostri!
E sloganul cunoscut;
Iarăsi am votat ca prostii,
Si cu asta ce-am făcut?