® PSD, PNL şi UDMR, victorie împotriva românilor

Cârd de PSD-işti, cu Sergiu Nicolescu în frunte, tocmai scăpat dintr-o şedinţă avută înainte de începerea lucrărilor Parlamentului. Geoană a dorit să mai atragă odată atenţia supuşilor să nu trădeze interesul său electoral(respingerea lui Croitoru) în ciuda interesului naţional.
Iresponsabilitatea parlamentarilor(mă refer la cei care au votat împotrivă) mă umple de tristeţe. Luările de cuvânt ale lui Geoană, Antonescu, Vosganian, Aura Vasile şi alţii ca ei, au fost direcţionate împotriva lui Traian Băsescu, neavând nimic de a face cu programul de guvernare prezentat de Lucian Croitoru. Aceşti politicieni de doi bani ştiu, în sinea lor, că tot ceea ce a spus premierul desemnat este adevărat. Aceşti coioţi politici ştiu, dar fără să o zică, faptul că oricine va fi la putere, după 6 decembrie, trebuie să adopte urgent măsurile enumerate de Lucian Croitoru. Aceşti trădători ai interesului naţional ştiu că orice zi de întârziere înseamnă costuri de milioane de euro pe care noi, românii, cei care i-am trimis în Parlament ca să ne reprezinte interesele, va trebui să le plătim.
Lucian Croitoru este un om cu mare bun simţ, un profesionist aproape desăvârşit, un specialist în probleme economice, un tehnocrat verificat. La momentul actual, expertiza şi experienţa lui erau foarte necesare unei ţări aflate pe buza prăpastiei. Dar Geoană, Antonescu, Orban şi alţii din gaşca de la Grivco l-au respins pentru că nu era de-al lor, fără să îi interesez de soarta românilor. I-a durut în pălărie de ţară aşa cum i-a durut şi atunci când au demis Guvernul Boc, lăsând România pe lumină de avarie. Această haită de interese îl cară pe scut, ca pe un “salvatore de la patria”, pe Klaus Johannis. Dar nu spune că acest primar a putut fi “capabil” pentru că a primit zeci de milioane de euro de la guvernarea PNL(Sibiul urma să fie capitală culturală europeană). Voci din municipiul de pe Cibin afirmă că din banii pe care Guvernul Tăriceanu i-a alocat pe parcursul a doi ani pentru refacerea oraşului(asfaltări, consolidări, precum şi pentru modernizarea clădirii, pistei şi instalaţiilor aeroportului Sibiu) o parte a fost para-ndărăt. Deci, această majoritate ad-hoc să nu mai fâlfâie mult statuia aurită a lui Klaus Jhoannis că i se ia luciul şi se vede rugina.

Elena Udrea(în roz) nu a aşteptat rezultatul, ştiind că Lucian Croitoru nu va primi votul de învestire.
Traian Băsescu putea să îl desemneze premier şi pe Mesia, grupul celor care îl urăsc de moarte tot ar fi găsit un nod în papură şi l-ar fi respins la vot. Duşmănia complotiştilor de la sediul Grivco este una viscerală, nu politică. Într-o situaţie de normalitate, cetăţenii ar fi putut asista la încleştarea celor două forţe care îşi dispută puterea, spărgând seminţe şi chibiţând în faţa televizorului. Dar astăzi, în plină criză, în urma acestei bătălii s-ar putea să murim cu toţii, economic şi social. De aceea, nu am putut înţelege bucuria cu care politrucii PSD, PNL şi UDMR îşi trâmbiţau amara victorie pe holurile Parlamentului.
Din nefericire, azi, ei nu i-au înfrânt pe Lucian Croitoru, PDL şi Traian Băsescu. Ei au înfrânt dreptul la speranţă al poporului român. Dar poate că poporul, pentru că a ales asemenea specimene degenerate moral, îşi merită soarta!
Pagini: 1 2

04/11/2009 la 10:53 pm
Din pacate oamenii astia au si adepti…
04/11/2009 la 11:03 pm
tazdingo
vorba lui Lăpuşneanu…sunt şi mulţi
05/11/2009 la 10:01 am
Raho, astia se bucura la minim. Nu iteleg cu te poti impauna cu victorii mici. Chestie haiaosa, Basescu a fost la Realiatea FM, ragusit, dar al dracu de coerent. Se mira o paparuda acolo de recordul de accesari pe site.
05/11/2009 la 4:01 pm
foarte bine punctat! mai sunt si oameni sanatosi la cap in tara asta!